Corina Fusu: Dodon vrea o nouă alianţă, fără liberali

„Faptul că Dodon tot afirmă despre faptul că vrea resetarea alianţei de guvernare ne demonstrează că acesta îşi doreşte o altă alianţă, din care ar fi exclus Partidul Liberal, deoarece liberalii sunt incomozi pentru dânsul”, a declarat vicepreşedintele PL, Corina Fusu, contactată de Info-Prim Neo. Liberalii nu exclud că Igor Dodon ar fi un proiect al comuniştilor. „Insistenţa cu care acesta propune candidatura Zinaidei Greceanîi la preşedenţie ne dă de bănuit”, a accentuat Corina Fusu. Parlamentara a mai spus că poziţia lui Vlad Filat face să se creadă că PLDM ar fi fost de acord să o voteze pe Zinaida Greceanîi la postul de preşedinte. „Mai ales dacă luăm în consideraţie că aceştia trei s-au întâlnit la Bruxelles”, a remarcat Corina Fusu. Vicepreşedintele liberalilor a menţionat că PL a propus de mult timp soluţii pentru depăşirea crizei politice, acestea fiind adoptarea unei Constituţii noi sau desfăşurarea unui referendum pentru modificarea articolului constituţional privind alegerea preşedintelui. Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat marţi, 15 noiembrie, la o conferinţă de presă, că riscurile ca Republica Moldova să fie aruncată în anticipate sunt tot mai mari, din cauza iresponsabilităţii de care dă dovadă liberalul Mihai Ghimpu. Potrivit liberal-democratului, la şedinţele AIE, cu participarea lui Igor Dodon, nu s-a putut discuta la modul serios despre o soluţie din cauza isteriilor lui Mihai Ghimpu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.