Dorin Chirtoacă nu a permis construcţia unui Disney Land la Chişinău în cadrul unui parteneriat public-privat. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă, marţi, de către candidatul Partidului Legii şi Dreptăţii, Marcel Darie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit candidatului, deşi în electorala din 2007 Dorin Chirtoacă a promis să amenajeze terenuri de joacă pentru copii, odată devenit primar a uitat aceste angajamente. Mai mult, a împiedicat şi alte iniţiative pentru copii venite din afara Primăriei.
Marcel Darie susţine că acum 4 ani, o societate cu răspundere limitată, din care făceau parte mai mulţi membri ai familiei sale, şi-a propus să construiască o zonă de agrement şi odihnă pentru copii în sectorul Botanica, pe o suprafaţă de 5 hectare. Zona urma să fie adaptată la condiţii de timp: vara – parc de distracţii, iar iarna – patinoar. Marcel Darie susţine că toate cheltuielile, estimate la 3 milioane de euro, urmau să fie acoperite de către agentul economic. Primăria trebuia doar să aloce în arendă terenul de 5 hectare pe o perioadă de 15 ani, lucru care ar fi adus venituri suplimentare în bugetul municipal.
Candidatul Partidului Legii şi Dreptăţii susţine că Dorin Chirtoacă l-a îndreptat către viceprimarul Nistor Grozavu, care i-a dat de înţeles că va aproba cu o condiţie: o persoană apropiată viceprimarului să deţină 10% din acţiunile investitorului. Marcel Darie spune că a refuzat condiţiile impuse ilegal.
Candidatul a mai spus că în fiecare zi la sediul partidului, dar şi la linia fierbinte lansată de formaţiune, se adresează chişinăuieni care relatează cazuri de corupţie la Primărie. Drept exemplu, candidatul a venit la conferinţă cu o pensionară, Maria Cravcesco, care susţine că a fost nevoită să plătescă mită 600 de lei şefei Secţiei eliberarea certificatelor de urbanism persoanelor fizice, Maria Grozavu, soţia viceprimarului Nistor Grozavu. Pensionara a menţionat că timp de 3 ani a bătut drumul la Primărie pentru a obţine actele de legalizare a unei anexe la casă. Pentru a-i rezolva problema Maria Grozavu i-a cerut 600 de lei.
Cazul prezentat în conferinţa depresă este al cincilea episod din „Caracatiţa corupţiei la Primărie – Martori şi probe”, acţiune electorală iniţiată de candidatul Partidului Legii şi Dreptăţii.