Dacia şi Olimpia, în turul doi al Ligii Europa
Parcurs reuşit pentru echipele moldoveneşti în cupele europene. Dacia Chişinău şi Olimpia Bălţi s-au calificat joi, 8 iulie, în turul doi preliminar al Ligii Europa, transmite Info-Prim Neo.
Dacia a remizat în returul de la Chişinău cu Zeta Muntenegru, scor 0-0. Rezultatul a fost suficient pentru a merge mai departe. Meciul a fost destul de greu pentru „lupi”, mai ales după eliminarea lui Victor Bulat din prima repriză. Defensiva dacilor a jucat exemplar, iar portarul Eugen Matiughin a fost de fiecare dată la înălţime. Balcanicii au presat pe final, dar nu au reuşit nimic. Astfel, Igor Doborovlski, la primul meci oficial pe banca Daciei, a calificat echipa în faza următoare.
Olimpia a continuat tradiţia conform căreia formaţiile moldoveneşti trec de azeri în cupele europene. Bălţenii au terminat la egalitate, scor 1-1, disputa cu Khazar Lenkoran. După o remiză albă la Chişinău, Olimpia a deschis rapid scorul prin Jean-Jerome Robens. Gazdele şi-au revenit greu şi au reuşit egalarea abia spre final.
În turul doi preliminar, Dacia va întâlni gruparea Kalmar Suedia, iar Olimpia – pe Dinamo Bucureşti, România. Din această etapă va intra şi a treia reprezentantă a Moldovei în Europa League – Iskra-Stal. Echipa din Râbniţa va juca împotriva unei alte echipe din Suedia – Elfsborg.
Partidele tur sunt programate pe 15 iulie, iar returul pe 22 iulie, notează Info-Prim Neo.
