Pentru implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului 2011 – 2014 nu se ajung bani. Despre aceasta a declarat viceministrul justiţiei, Vladimir Gorsu, în cadrul şedinţei comisiei pentru implementarea Planului, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit viceministrului, din numărul de 242 de acţiuni care sunt conţinute în Plan, acoperire financiară au doar 24 de acţiuni, alte 36 de acţiuni sunt implementate de instituţiile responsabile în parteneriat cu partenerii externi, care vor aloca suport tehnic sau financiar.
Vladimir Grosu a spus că 74% din acţiuni nu au acoperire bugetară concretă, exactă, pentru a prevedea evoluţia evenimentelor. „Am atras atenţia că nu este încă o problemă, dar pentru a preveni problema să nu ne trezim că nu avem resurse financiare pentru a implementa diverse acţiuni. Să nu rămână pe hârtie, să nu rămână un plan fictiv, dar un adevărat Plan de Acţiuni.”, a declarat viceministrul justiţiei.
Preşedintele Comisie, vicepremierul Mihai Moldovanu, a declarat că ministerele vor căuta posibilitatea de a obţine bani prin diferiţi parteneri sau proiecte.
Totodată, în cadrul şedinţei, s-a decis că va fi creat un grup de lucru interministerial cu participarea Ministerului Finanţelor şi alte autorităţi implicate în implementarea acţiunilor concerte, care va căuta soluţii pentru identificarea banilor.
Planul de acţiuni reprezintă un document de politici pe un termen scurt, care urmăreşte obţinerea de rezultate de un termen mediu sau lung. Planul aspiră spre producerea unor schimbări pozitive în domeniul respectării drepturilor omului. Acţiunile propuse se referă în mare parte la domenii precum prevenirea şi combaterea discriminării, promovarea şi asigurarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, precum şi dreptul persoanelor apatride, a migranţilor, refugiaţilor şi a solicitanţilor de azil.