Delegați din mai multe state vor discuta la Chișinău despre dezvoltarea bibliotecilor

Un ciclu de reuniuni cu genericul: „Consolidarea și dezvoltarea bibliotecilor - axa implementării noului cadru strategic și de reglementare” va fi organizat în perioada 1-2 noiembrie. Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 185-a de la fondarea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. La reuniuni sunt așteptați să participe reprezentanți ai bibliotecilor naționale din România, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Suedia, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Bibliotecii Naționale, reuniunile sunt organizate în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Fundația Conferința Directorilor Bibliotecilor Naționale Europene și Programul Național Novateca. Sunt așteptați să participe și managerii bibliotecilor, centrelor biblioteconomice de nivel național, departamental și teritorial.

Pe data de 1 noiembrie, la ora 10.00, se va desfășura conferința internațională cu tema: „Dezvoltarea cooperării bibliotecilor europene în spațiul virtual”. Vor participa cinci biblioteci naționale europene, membre ale Fundației Conferința Bibliotecilor Naționale Europene. Cu mesaje de inaugurare vor veni Monica Babuc, ministrul educației, culturii și cercetării, Evan Tracz, directorul Programului Național „Novateca” şi Elena Pintilei, directorul general al Bibliotecii Naționale.

În partea a doua a zilei, managerii, în cadrul a două ateliere cu temele: „Modelul biblioteconomic național din perspectiva viziunii globale a bibliotecii” și „Proiectele anului 2018: accente privind genericul anului”, vor discuta problemele legate de viziunea globală a bibliotecii, viitorul domeniului, diversificarea și eficientizarea serviciilor prestate de biblioteci.

La 2 noiembrie, începând cu ora 9.00, în incinta BNRM se va desfășura forumul anual al managerilor din sistemului național de biblioteci. Vor fi abordate probleme actuale, tendințele domeniului biblioteconomic la nivel internațional și vor fi stabilite prioritățile pentru Anul biblioteconomic 2018 - anul reașezării activității bibliotecare în conformitate cu noul cadru legal, strategic și de reglementare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.