Elevii alolingvi din clasele a IX-a au susţinut primul examen

Circa 8 mii de elevi alolingvi din clasele a IX-a au susţinut, astăzi, 4 iunie, primul examen din sesiunea de examinare 2012. Candidaţii au scris proba la limba şi literatura română. Iar mâine absolvenţii alolingvi ai ciclului liceal vor avea primul examen de bacalaureat, tot la română, transmite Info-Prim Neo. Adrian Ghicov, directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare, a spus că în total în sesiunea de examene s-au înscris cca 39,8 mii de elevi de clasa a IX-a şi 29,8 mii – clasa a XII-a, inclusiv colegii şi universităţi. Examenele de BAC vor fi susţinute în 159 centre. Pentru joi, 7 iunie, este planificat examenul la matematică pentru clasa a IX-a, iar vineri, 8 iunie curent, elevii din clasa a XII-a vor susţine proba la limba de instruire. Lucrările vor fi verificate după un barem unic. Conform orarului examenelor de absolvire, la data de 11 iunie elevii din clasa a IX-a vor susţine examenul la limba de instruire, iar la data de 14 iunie – examenul la istorie. Candidaţii la BAC vor susţine la 12 iunie examenul la limba străină, la 15 iunie – examenul de profil real şi umanist, la 19 iunie – examenul la solicitare şi la 22 iunie – examenul la limba maternă (ucraineană/bulgară/găgăuză). Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 7-28 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC la 29 iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.