Eugen Doga a ajuns la o înţelegere cu Teatrul de Operă şi Balet privind montarea spectacolului „Luceafărul”
Eugen Doga a ajuns la o înţelegere cu direcţia şi consiliul artistic al Teatrului de Operă şi Balet privind montarea spectacolului „Luceafărul” în versiunea coregrafului Gheorghi Kovtun din Sankt Petersburg, Federaţia Rusă. Compozitorul era nemulţumit că nu i s-a cerut acordul pentru muzica pe care o semnează, dar şi de faptul că din titre a dispărut numele regretatului poet şi regizor, Emil Loteanu, autorul libretului care l-a insparit.
Eugen Doga a declarat pentru Info-Prim că toate cerințele sale vor fi îndeplinite. Maestrul a ţinut să precizeze că de la bun început a optat pentru adaptarea baletului și nu pentru interzicerea lui definitivă, cum s-a vehiculat în presă şi în mediul artistic. El a spus că spectacolul a fost stopat doar „pentru a fi reparate unele lucruri, pentru că s-au încurcat ițele”.
“Luceafărul”, scris în anul 1983, este un balet cu trăsături de cantată, unde în ţesutul instrumental sunt îmbinate elementele artei vocale corale şi solistice. Eugen Doga utilizează libretul lui Emil Loteanu după poemul omonim de Mihai Eminescu. Conţinutul este încadrat în şapte tablouri desfăşurate care permit conceperea unei forme de poem simfonic pragmatic
