Există şi altă modalitate de alegere a şefului statului decât cele două enunţate de premier, expert

Pentru a alege şeful statului ar putea fi găsită şi o altă modalitate decât cele enunţate de prim-ministrul Vlad Filat. De această părere este expertul ADEPT, Corneliu Gurin, care a declarat pentru Info-Prim Neo că o altă soluţie ar putea fi organizarea unui referendum pentru modificarea pragului de susţinere de către deputaţi a candidaturii şefului statului, proiect propus anterior de PCRM. Partidul Comuniştilor propunea, anul trecut, modificarea articolului 78 din Constituţie prin instituirea a încă unui tur de alegere a şefului statului de către Parlament, comparativ cu două tururi prevăzute în prezent. Potrivit proiectului opoziţiei, turul trei ar fi permis alegerea preşedintelui cu majoritatea simplă a voturilor deputaţilor – 51. „Dar acest proiect înţeleg că nu este susţinut de premier. Poate şi este o anumită logică. În cazul unor alegeri anticipate PCRM poate reveni masiv la guvernare şi îşi asigură confortul necesar. Dacă ia 51 de mandate, îşi asigură tot ce doreşte”, a declarat Corneliu Gurin, expert constituţional. În opinia sa, un compromis între partidele parlamentare pentru alegerea şefului statului poate fi atins doar dacă va fi găsită o candidatură care să placă tuturor. „Numai că nu ştiu de unde vor lua candidatura respectivă şi cine ar putea fi acea candidatură care ar satisface toate cerinţele partidelor, dar şi ale societăţii. Ar trebui să fie o consultare publică, cu toată societatea, doar nu este vorba de alegerea preşedintelui Parlamentului sau a Alianţei”, a menţionat expertul ADEPT. Corneliu Gurin a mai spus că un nou acord privind angajarea răspunderii în procesul de integrare europeană, despre care a vorbit Vlad Filat, ar putea fi viabil în condiţiile în care toţi semnatarii nu vor derapa de la angajamentele asumate. Potrivit expertului ADEPT, acest acord ar trebui semnat nu doar de partidele AIE, dar de toate partidele parlamentare, şi cele extra-parlamentare, de reprezentanţi ai societăţii civile şi mediului de afaceri. Premierul Vlad Filat a declarat într-o emisiune TV, miercuri, că există două soluţii pentru alegerea şefului statului: ori se ajunge la un compromis între AIE şi opoziţie privind candidatura preşedintelui, ori se amendează Constituţia şi şeful statului va fi ales de popor. Vlad Filat a mai spus că pentru a depăşi impasul în care se află Alianţa, trebuie semnat un nou acord. Documentul este în fază de elaborare, este un acord care scoate în evidenţa comportamentul Republicii Moldova în procesul de integrare în UE.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.