Filat şi Şevciuk au decis intensificarea activităţii grupurilor de lucru

Premierul Vlad Filat şi liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, au convenit asupra intensificării activităţii grupurilor de lucru responsabile de măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, transmite Info-Prim Neo cu referire la o declaraţie de presă a Guvernului. Întrevederea celor doi oficiali a avut loc, vineri, la Odesa, la iniţiativa părţii ucrainene. Aceştia au ajuns la un acord privind continuarea activităţii în vederea reluării depline a circulaţiei transportului feroviar de călători şi de mărfuri pe segmentul transnistrean al căii ferate. S-a discuta şi despre restabilirea comunicaţiilor telefonice. În contextul următoarei reuniuni în formatul „5+2”, programate pentru sfârşitul lunii februarie, la Dublin, Irlanda, participanţii au confirmat intenţia de a negocia într-un mod constructiv şi coerent. Premierul a declarat că cel mai important rezultat al discuţiei este faptul că s-a ajuns la înţelegerea ca dialogul în continuare să fie unul deschis şi permanent. Vlad Filat a accentuat că se va munci pentru îmbunătăţirea situaţiei economice şi a vieţii cetăţenilor, precizând că din partea Chişinăului nu au fost introduse niciodată taxe pentru mărfurile produse în regiunea transnistreană. Evghenii Şevciuk a apreciat deschiderea Chişinăului faţă de soluţionarea problemelor existente şi a accentuat în mod special problemele din domeniul economic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.