Fost poliţist învinuit de viol şi escrocherie
Doi tineri, de 23 şi 24 de ani, unul fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne şi un amic de-al său, sunt învinuiţi de procurori de escrocherie şi comiterea unui viol, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
În luna iulie a acestui an, unul dintre învinuiţi, la acel moment angajat al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu un amic, l-au oprit pe un tânăr de 20 ani şi i-au spus că este bănuit de comiterea unei infracţiuni. Pentru soluţionarea cazului, aceştia i-au cerut tânărului să achite o sumă de bani. Tânărul le-a dat 1500 lei şi au făcut schimb de telefoane.
Când învinuiţii l-au sunat pe tânăr, la telefon a răspuns prietena acestuia. Bărbaţii s-au prezentat colaboratori de poliţie şi i-au comunicat că prietenul ei este reţinut. Pentru a-şi ajuta prietenul, fata s-a deplasat la locul stabilit de cei doi, însă în loc să fie condusă la sectorul de poliţie, ultimii au dus-o într-o fişie forestieră, unde au violat-o. Agresorii nu s-au oprit nici când tânăra le-a spus că este însărcinată.
