Fostul director general „Zepter International” Moldova a fost condamnat

Un cetăţean al Serbiei, care până în anul 2007 a deţinut funcţia de director general „Zepter International” SRL din Republica Moldova, a fost condamnat la 8 ani de detenţie pentru delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari. Condamnatul urmează să-şi ispăşească pedeapsa în penitenciar de tip închis, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în 2007 inculpatul a întocmit şi a semnat ilegal un contract de vânzare-cumpărare a autoturismului de model „Skoda Superb”, care se afla în proprietatea „Zepter Internaţional” SRL, indicând în calitate de vânzător întreprinderea pe care o administra şi pe sine însuşi în calitate de cumpărător. Potrivit contractului, preţul automobilului constituia 96 217 lei – sumă diminuată esenţial în coraport cu valoarea reală a acestuia. Conform concluziei raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din iulie 2007, preţul real al automobilului constituia 299 347 lei.

De asemenea, procurorii au mai constatat că, în vara lui 2007, inculpatul a însuşit ilegal de la întreprindere 3 laptopuri, precum şi veselă marca „Zepter”. În total, potrivit estimărilor efectuate de procurori, prin acţiunile sale, fostul director a prejudiciat firma pe care a administrat-o cu peste 600 de mii de lei.

În acelaşi an, Procuratura Generală l-a anunţat pe învinuit în urmărire internaţională. În 2011, el a fost reţinut şi extrădat în Republica Moldova de către autorităţile competente ale Croaţiei. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, inculpatul, în vârstă de 60 de ani, a restituit paguba cauzată firmei. Sentinţa cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.