Furt de gaze în proporţii deosebit de mari. ANRE sesizează procurorii
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a adresat Procuraturii Generale materialele privind rezultatele unui control efectuat la întreprinderea „Sălcioara–Vascan” SRL, care deţine licenţe pentru furnizarea şi distribuţia gazelor naturale. Potrivit ANRE, această întreprindere a furat gaze naturale în proporţii deosebit de mari, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al ANRE, controlul a fost efectuat în urma unei petiţii prin care reglementatorul era informat că, în complicitate cu unii angajaţi ai SRL „Chişinău-Gaz”, conducerea „Sălcioara–Vascan” SRL, prin falsificarea actelor de evidenţă a gazelor naturale, a comis furturi de gaze naturale.
Controlul efectuat de angajaţii ANRE la această întreprindere a depistat mai multe ilegalităţi, inclusiv furtul a peste 500 mii metri cubi de gaze naturale, estimat la aproape 2 mln de lei. ANRE presupune că în acest caz cifrele ar putea fi mult mai mari, or conducerea întreprinderii a refuzat să prezinte spre verificare toate actele de evidenţă a gazelor naturale.
