Guvernul Leancă nu a fost demis, moţiunea a fost respinsă de Parlament

Guvernul, condus de Iurie Leancă nu a fost demis. Majoritatea parlamentară nu a susţinut moţiunea de cenzură înaintată de deputaţii Partidului Comuniştilor. Aceasta a fost anulată pentru voturi insuficiente, fiind votată doar de deputaţii comunişti şi 3 deputaţi neafiliaţi, membri ai Partidului Socialiştilor, transmite IPN.

Înainte de vot, deputaţii coaliţiei de guvernământ au îndemnat opoziţia să ofere posibilitatea actualului Guvern să-şi ducă misiunea până la capăt. „Indiferent de sentimentele pe care le avem faţă de acest Guvern, calea europeană este cea mai importantă azi. Trebuie să sprijinim acest Guvern”, a spus deputatul PLDM, Valeriu Ghileţchi.

Deputatul neafiliat Mihai Godea a spus că nu susţine moţiunea de cenzură doar din motiv că acest lucru ar provoca o criză politică, iar parcursul european al Republicii Moldova ar fi periclitat. Moţiunea de cenzură nu a fost susţinută nici de deputaţii Partidului Liberal, aceştia au spus că nu au încredere în actualul Guvern, dar nu îşi doresc alegeri anticipate.

În cuvântul său de încheiere, Iurie Leancă a mulţumit susţinătorilor şi a îndemnat opoziţia să uite de dorinţa orbească de a reveni la putere cu orice preţ. „Există posibilităţi mult mai inteligente de a crea opoziţie decât demitere cu orice preţ”, a spus Iurie Leancă.

Moţiunea de cenzură a fost votată de 36 de deputaţi din 101 înscrişi.

Deputații comunişti au reacționat revoltat la decizia Parlamentului. Aceştia au înaintat încă o moțiune de cenzură asupra activității Guvernului, de data aceasta la tema conflictului transnistrean și instituirii punctelor migraţionale între cele două maluri ale Nistrului. Moțiunea va fi examinată în ședința în plen a Parlamentului de săptămâna viitoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.