Încă doi oficiali au acceptat să-şi scoată averea la vedere
Viceministrul Educaţiei şi Tineretului, Ion Ceban, şi viceprimarul de Chişinău, Nistor Grozavu, sunt alţi doi funcţionari publici care şi-au publicat în întregime Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2007, în cadrul campaniei „Avere la vedere”.
Ion Ceban a declarat că singurul venit pe care l-a obţinut în 2007 a fost salariul de viceministru în sumă de 41283,96 lei.
Nistor Grozavu declară că a obţinut în 2007 la locul de muncă de bază 1125 lei, fiind numit în funcţia de viceprimar la 21 decembrie 2007. Suplimentar, viceprimarul a mai agonisit 159240 lei din activitatea pedagogică şi 27650 lei din alte surse legale.
Campania „Avere la vedere” a fost iniţiată de suplimentul anticorupţie „Obiectiv”, editat de Asociaţia Presei Independente (API) şi Alianţa Anticorupţie. Anterior şi-au făcut publică Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate spicherul Marian Lupu, vicepreşedintele Parlamentului Maria Postoico, deputaţii Dumitru Braghiş, Grigore Petrenco, Vlad Cubreacov, Valentina Şerpul, Vitalia Pavlicenco, Ion Varta, Oleg Ţulea şi Vlad Filat, primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi primarul de Floreşti, Iurie Ţap.
Declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate ale tuturor demnitarilor care nu au ce ascunde pot fi găsite în întregime pe site-ul Asociaţiei Presei Independente (API) – http://api.md/news/4335/index.html.
