Interlopii „Partos” şi „Borea oaie”, reţinuţi de poliţie
Poliţia i-a reţinut pe interlopii Constantin Varzari (51 de ani), aşa-numitul „supraveghetor” pentru Republica Moldova, şi pe Boris Olan (55 de ani). Cei doi sunt originari din Durleşti, municipiul Chişinău, şi sunt cunoscuţi în cercurile interlope ca „Partos” şi „Borea oaie”, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al MAI.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, Varzari şi Olan au început să întreprindă acţiuni pentru a convoca reuniuni cu elementele criminale din Moldova. Varzari urma să recruteze şi să numească câte un „sub-supraveghetor” în fiecare raion. Iar aceştia, la rândul lor, urmau să acumuleze bani pentru lumea criminală.
Cercetările au stabilit că Varzari menţinea legături şi cu „hoţul în lege” Vladimir Moscalciuc, alias „Machena”, aflat în detenţie, pe care îl consulta în diferite probleme legate de dirijarea activităţii infracţionale şi acumularea mijloacelor băneşti.
În urma investigaţiilor s-a depistat că, în perioada mai-septembrie 2011, Varzari şi Olan, prin înşelăciune şi ameninţări, au cerut şi au primit de la un locuitor al oraşului Cricova 5000 euro, iar pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală.
La această etapă continuă acumularea materialelor pentru a-i trage la răspundere.
