Iurie Leancă a anunţat planurile de viitor ale partidului pe care îl conduce

Deputatul Iurie Leancă a anunţat că Partidul Popular European din Moldova, pe care îl conduce, a fost de curând înregistrat de Ministerul Justiţiei şi că pe viitor va lupta pentru „scoaterea Republicii Moldova din captivitate”, transmite IPN.

„Recent, Ministerul Justiţiei a înregistrat formaţiunea. Am reuşit deoarece am avut sprijinul cetăţenilor, am reuşit fiindcă echipele de iniţiativă au depus o muncă enormă, actele au fost foarte bine perfectate, închegate. În continuare, urmează să consolidăm partidul, să ne extindem în toate raioanele, ne vom axa pe calitatea membrilor şi simpatizanţilor, şi nu pe numărul lor”, a comunicat Leancă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Politicianul a adăugat că cetăţenii care stau în spatele partidului „vor să rupă ţara din captivitate, vor să vadă hoţii la puşcărie şi nu vor să evadeze din ţara lor”. Potrivit lui Leancă, criza în care s-a pomenit ţara este de sorginte internă. „Totul e din cauza cinismului clasei politice. Partidele au degradat în nişte SRL-uri conduse de interesele meschine ale liderilor lor. Cei care au capturat statul nu au de gând nici să cedeze, nici să renunţe la furtul nesăbuit. Ca visul nostru ca statul să fie scos din captivitate să se realizeze, cetăţenii trebuie să se unească în partide politice principiale, noi, şi PPEM este un astfel de partid. Credem cu tărie că în Republica Moldova sunt cetăţeni cu demnitate, care nu vor să fie corupţi şi conduşi de actuala guvernare”, a declarat politicianul.

Grupul de iniţiativă privind crearea PPEM s-a constituit la începutul anului curent, când deputatul Iurie Leancă a părăsit Partidul Liberal Democrat. Tot atunci, acestuia i s-a alăturat şi parlamentarul Eugen Carpov, care a părăsit fracţiunea PLDM, iar în vara anului curent şi deputatul Nicolae Juravschi a părăsit fracţiunea liberal-democraţilor, anunţând că se alătură lui Iurie Leancă. Astfel, PPEM are 3 reprezentanţi în Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.