Un individ este căutat de poliţie după ce a jefuit în această după-amiază, 11 decembrie, o casă de schimb valutar şi a încercat să jefuiască filiala unei bănci din Bălţi. Suspectul avea cagulă pe cap şi era înarmat, rănind un paznic.
Şefa Serviciului de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Sabina Cojuşnean, a declarat pentru IPN că iniţial suspectul a pătruns într-o casă de schimb valutar dintr-o piaţă din Bălţi. Ameninţând casieriţa, a sustras 4 600 de lei. După aceasta, individul a intrat în filiala unei bănci de peste drum, unde a tras un foc în aer, apoi în direcţia paznicului care a încercat să îl oprească. Bărbatul a fost rănit la ureche.
Într-un final, suspectul a fugit într-o direcţie necunoscută, iar în prezent este căutat de poliţie.