Lucrările de reparaţie a străzii Columna ar putea întârzia

Lucrările de reparaţie a străzii Columna din capitală ar putea întârzia, deoarece se doreşte efectuarea unui lucru calitativ, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie, Adrian Boldurescu. Boldurescu a precizat că atât el, cât şi toţi cetăţenii vor lucru calitativ, de aceea reparaţia străzii Columna nu se va încheia, cum s-a anunţat anterior, la finele lunii octombrie, ci ar putea dura până la anul viitor. „La moment lucrătorii companiei „Ruta Dor” repară trotuarele de pe strada Columna în perimetrul străzilor Serghei Lazo şi Mihai Viteazu, acestea fiind cele mai grele lucrări, după care se va începe reparaţia carosabilului propriu-zis”, a menţionat Adrian Boldurescu. Potrivit lui, constructorii folosesc tehnică de ultima generaţie, „de aceea sperăm ca după reparaţia străzii Columna să nu avem nemulţumiri ca după reparaţia străzii Alba-Iulia”. Cei mai nemulţumiţi însă rămân a fi şoferii nevoiţi să suporte ambuteiajele. Unii dintre ei au declarat că aşteaptă câte odată şi jumătate de oră pentru a parcurge zona în care au loc lucrările. Lucrările de pe strada Columna vor costa circa 162 de milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.