Mărturii contradictorii în dosarul lui Ion Perju
Declaraţii contradictorii în cadrul şedinţei de judecată pe dosarul poliţistului Ion Perju, învinuit că l-ar fi omorât pe protestatarul Valeriu Boboc în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Un şofer de la Spitalul de Urgenţă din Chişinău a depus mărturii contrare celor formulate la 10 aprilie 2009. El spune că atunci a descris evenimentele sub îndrumarea doctorului. Ion Perju a declarat pentru presă că acesta nu este singurul caz şi la şedinţele viitoare va veni cu probe, pentru a demonstra că întreaga anchetă este scrisă „sub indicaţiile şefilor”, transmite Info-Prim Neo.
Martorul, cu vârsta de peste şaizeci de ani, a declarat în şedinţa de judecată de luni, 11 aprilie, că în noaptea din 7 spre 8 aprilie 2009 era la serviciu în calitate de şofer la Spitalul de Urgenţă. El spune că în acea noapte medicii au fost chemaţi de către o persoană îmbrăcată în uniformă de camuflaj care a solicitat ajutor în privinţa unei alte persoane ce se afla sub estacadă. „Am mers la faţa locului cu medicul Bascov şi cu un felcer pentru a lua persoana la spital. Nu m-am apropiat de persoana care stătea jos şi nu i-am văzut trăsăturile, ci am stat în maşină şi am aşteptat să fie adusă pentru a o transporta”, a declarat martorul.
Declaraţiile contravin celor fixate acum 2 ani în procesul verbal, prin care martorul menţiona că, de fapt, el a văzut cum un bărbat a scos din portbagajul unei maşini Niva o altă persoană ce se afla în stare inconştientă, pe care a pus-o jos, apoi s-a îndreptat într-o direcţie necunoscută.
Solicitat de procuror, martorul a spus mai întâi că scrisul şi semnătura din procesul verbal nu-i aparţin, apoi a declarat că a scris mărturiile la indicaţia medicului şi că nu a văzut nimic.
După şedinţa de judecată, Ion Perju a declarat presei că încet se face lumină în dosar, la iveală ieşind faptul că toate mărturiile se fac la indicaţia superiorilor. „Eu îmi dădeam seama, pentru că erau foarte multe contradicţii în declaraţiile lor şi ale martorilor care au fost audiaţi până acum. Aceasta ridică semne de întrebare şi pe parcurs o să dovedim că toate declaraţiile sunt date la indicaţia cuiva”, a spus Ion Perju.
El a declarat că toţi poliţiştii şi alţi martori vin cu „tema de acasă” coordonată cu cineva. „Se face o impresie că s-a găsit Perju şi atât. Alţii care sunt adevăraţii vinovaţi nu vor ca să fie stabiliţi. Nu se vrea nici din partea lor şi nici din partea persoanelor care efectuează urmărirea penală. Ei spun că totul a făcut „persoana în albastru” şi atât”, a spus Ion Perju.
Şedinţa de judecată următoare a fost stabilită pentru data de 6 mai.
