Maşina premierului, atacată cu un obiect incendiat

Un tânăr 23 de ani a aruncat un obiect incendiat în automobilul premierului în timp ce acesta se deplasa în coloana oficială în care se afla şi cancelarul german, Angel Merkel, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, incidentul a avut loc în seara de miercuri, 22 august, pe strada Mihai Viteazul, în apropierea Fabricii Bucuria. Poliţia a reuşit să-l reţină pe tânăr. Alte încălcări nu au fost înregistrate pe parcursul zilei de miercuri. În activitatea de asigurare a ordinii publice au fost implicaţi peste două mii de angajaţi ai MAI. Poliţia a fost prezentă pe toate traseele de deplasare a delegaţiei şi în zonele adiacente. Blocurile locative, imobilele întreprinderilor şi organizaţiilor, podurile, pasajele subterane şi alte obiective amplasate în raza de o sută de metri din adiacentul traseelor de deplasare au fost studiate minuţios şi s-au întreprins măsurile de securitate necesare, inclusiv sudarea gurilor de canalizare. Traseele principale au avut regim restricţionat de circulaţie pentru aproximativ o oră (cumulativ) pe întreg parcursul zilei. Doar Zona Zero, din perimetrul Palatului Republicii (strada Nicolae Iorga, strada 31 August 1989, strada Maria Cebotari, strada Bucureşti,) a avut restricţii de circulaţie pe parcursul întregii perioade a vizitei. În data de 22 august, cancelarul german a efectuat o vizită oficială la Chişinău, în cadrul căreia a avut întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi cu premierul Vlad Filat, dar şi cu liderii partidelor parlamentare. De asemenea, cancelarul a ţinut un discurs la Palatul Republicii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.