Tânăra solistă din R. Moldova, Mihaela Chisnencu, a câştigat Trofeul oferit de cunoscuta trupă românească Blaxy Girls, un premiu special şi o menţiune în cadrul Concursului naţional de interpretare muzică uşoară „Remember-2009”, care s-a desfăşurat în oraşul Constanţa (România), transmite Info-Prim Neo.
Solista trupei Blaxy Girls, Roxana, a menţionat că o urmăreşte de ceva timp pe Mihaela şi este impresionată de evoluţia şi performanţele acestei interprete. „Mihaela Chisnencu are o voce deosebită şi un viitor mare în muzica românească”, spune ea.
„Am participat într-o categorie de vârstă foarte dificilă – 16-25 ani, concurenţa a fost acerbă, majoritatea interpreţilor fiind mult mai mari ca mine”, a declarat pentru Info-Prim Neo Mihaela Chisnencu. „În plus, eram puţin răcită, însă m-am mobilizat şi am reuşit să obţin câteva premii, atât din partea juriului şi a sponsorilor, cât şi din partea grupului Blaxy Girls, care a oferit Trofeul celui mai bun interpret din concurs şi aş vrea pe această cale să le mulţumesc pentru apreciere”, a spus Mihaela Chisnencu.
Anul 2009 a fost pentru Mihaela un an fructuos din punct de vedere profesional, dar şi plin de schimbări semnificative. La invitaţia compozitorului Viorel Gavrilă, Mihaela a plecat la Bucureşti şi a devenit elevă la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”. Totodată, Mihaela ia ore la unul din cei mai buni profesori de canto din România, Iulian Băiaşu, printre elevii căruia se numără Marcel Pavel, Andra şi a fost cândva şi vedeta din Republica Moldova, Natalia Barbu.
Anul curent a adus în palmaresul Mihaelei trei trofee, două premii I, un premiu II şi unul III la diverse concursuri naţionale şi internaţionale. „Am avut succese frumoase, însă schimbarea mi-a demonstrat că mai am mult de învăţat. Am profesori de excepţie în România şi sper să fac faţă tuturor provocărilor”, ne spune Mihaela. „Totodată, simt că îmi lipseşte povaţa şi susţinerea profesorului meu, regretatului compozitor Anatol Roşcovan”, a mărturisit tânăra interpretă.
Toamna aceasta Mihaela a fost invitata lui Dan Bitman în cadrul emisiunii „Danutz SRL”, a emisiunii „Vineristar” de pe TVR şi a Radioului Actualităţi România, iar acuma se pregăteşte pentru participarea în cadrul unui spectacol muzical care va avea loc pe 15 ianuarie la Palatul Copiilor din Bucureşti.