Mihai Ghimpu: De ce să nu aibă Guvernul, Parlamentul şi preşedintele propriul consiliu de reformă a justiţiei?
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, nu vede nicio problemă în constituirea de către Guvern a propriului consiliu privind reforma în domeniul justiţiei. Politicianul a declarat pentru Info-Prim Neo că, de fapt, subiectul este mai mult politizat decât ar prezenta o problemă cu adevărat.
„Regret discuţiile care au loc la această temă. Lucrurile sunt politizate şi nu ne face faţă nouă, celor din alianţă. Lasă Guvernul să constituie un consiliu, e treaba lui. Guvernul pregăteşte proiectele de lege şi le execută. De ce să nu aibă consiliu, or consiliul dat este doar un organ consultativ. Preşedintele promulgă legile, păi de ce să nu aibă şi el un consiliu consultativ? Şi Parlamentul tot poate să-şi facă propriul consiliu. Nu e rău ca fiecare instituţie să aibă propriul consiliu cu specialişti care să ne ajute să avem o legislaţie cât mai bună şi mai aproape de standardele europene”, a menţionat liderul PL.
Decretul din 19 mai al preşedintelui interimar, Marian Lupu, privind constituirea Consiliului Naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept a stârnit nedumerire în Guvern. În scurt timp, premierul Vlad Filat a declarat că executivul renunță la intenția de a crea un consiliu de reformă a justiției care își propunea aceleaşi scopuri. La prima şedinţă a Consiliului Naţional ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a solicitat eliminarea din acesta a prim-vicepreşedinetelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Oleg Efrim motiva că acesta trezeşte Guvernului anumite suspiciuni legate de pregătirea sa în domeniu.
