Mihai Godea: Există un pericol real de apropiere a PLDM de PCRM

Fostul prim-vicepreşedinte al PLDM, Mihai Godea, a declarat miercuri, 4 mai, într-o conferinţă de presă că există un pericol real de apropiere a PLDM de PCRM şi că acesta a fost ultima picătură care l-a determinat să meargă pe altă cale, transmite Info-Prim Neo. „Eu nu pot să mă fac că plouă când afară este arşiţă”, a menţionat Mihai Godea. Întrebat dacă aceleaşi motive au determinat şi alte plecări importante din partid, ex-prim-vicepreşedintele PLDM a spus că îl doare prea mult ca să spună totul. „Am spus că mă retrag pentru că nu sunt de acord cu luarea deciziilor, cu faptul că s-a deviat de la principiile iniţiale”, a subliniat Mihai Godea. Potrivit acestuia, s-a pierdut prea mult timp „în dodii” în discuţii interminabile în timpul negocierilor „despre cine este mai tare şi mai mare”. „Am participat la formarea acestei Alianţe, în procesul de negocieri. Nu v-aş dori vreodată să treceţi o asemenea experienţă şi v-o spun cu toată responsabilitatea şi cu toată tristeţea, care este una firească în această problemă”, a menţionat Mihai Godea. Politicianul a spus că relaţia sa cu Vlad Filat nu se va schimba. „Nu este problema relaţiei mele cu Vlad Filat, ea poate fi bună şi poate fi rea, dar este vorba de ceea ce facem noi în contextul reformei societăţii, în contextul obiectivelor de atins pe care ni le-am propus la formarea partidului, la formarea Alianţei. Aici nu este o reglare de conturi dintre mine şi domnul prim-ministru”, a declarat fostul prim-vicepreşedinte al PLDM. În contextul subiectului alegerii şefului statului Mihai Godea a declarat că există mai multe soluţii. Una ar fi modificarea Constituţiei. Altă soluţie ar fi o discuţie mai intensă asupra unei candidaturi la şefia statului. „Da, este candidatura domnului Marian Lupu fixată în acordul de constituire, dar au trecut vreo trei epoci de atunci de când s-a decis asupra acestei candidaturi şi multe altele. Dacă se doreşte şi dacă este voinţă politică problema, poate fi depăşită”, a spus Mihai Godea. Mihai Godea a anunţat miercuri, 4 mai, că pleacă din PLDM şi că nu se va alătura altei formaţiuni politice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.