Liderul Platformei Alternativa Democratică (PAD), Mihai Godea, îndeamnă PLDM să nu admită vreo alianţă cu PCRM. Acesta s-a adresat, joi, 14 iulie, cu un apel către foştii colegi din PLDM, pe care i-a îndemnat să dea dovadă de curaj şi responsabilitate, transmite Info-Prim Neo.
„Situaţia în ţară în legătură cu formarea alianţelor locale este destul de încordată şi am văzut că nu există o viziune comună a AIE. Ba mai mult, am văzut şi primele alianţe în unele raioane, care sunt cum sunt. Faptele vorbesc de la sine, avem trei alianţe formate în raioane prin voturile PLDM şi PCRM. Bănuiesc că e rezultatul înţelegerii dintre Vlad Filat şi Vladimir Voronin”, a spus Mihai Godea într-o conferinţă de presă.
Potrivit parlamentarului, preşedinţii PLDM şi PCRM au avut mai multe întrevederi, decât cea făcută publică. „De ce PLDM a devenit izolat politic? De ce singurul partid care înţelege şi apreciază PLDM este PCRM cu liderul său, Vladimir Voronin? De când premierul a anunţat consultări cu societatea, de câte ori s-a consultat cu membrii propriului partid şi unde au dispărut sloganele: „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”?. Dacă fuziunea PLDM şi PCRM va avea loc, atunci va fi târziu şi periculos să se opună cineva”, a menţionat Mihai Godea.
Liderul PAD a criticat în cadrul aceleiaşi conferinţă de presă şi mesajul prim-ministrul după consultările pe care le-a avut cu societatea. „Şi formatorii de opinie, şi societatea au aşteptat rezultatul consultărilor. Ceea ce am auzit prin gura prim-ministrului a fost uşor deprimant pentru că am văzut un prim-ministru slab, care a fost în rol de comentator politic şi nu de persoană, cetăţean, om politic care are întreaga responsabilitate pentru buna funcţionare a Guvernului şi realizarea actului de guvernare în Republica Moldova”, a spus Mihai Godea.
Totodată, Mihai Godea a declarat că societatea civilă ar trebui să facă presiuni asupra prim-ministrului şi tuturor membrilor Guvernului pentru ca aceştia să se concentreze pe realizarea obiectivelor de reformă. Pentru redresarea situaţiei este nevoie nu doar de o simplă resetare a Guvernului, ci de o abordare complexă, de ansamblu, onestă şi responsabilă în rezolvarea principalelor probleme ale societăţii şi ale statului, a conchis parlamentarul neafiliat, fost membru al PLDM.
În mare parte, Vlad Filat şi-a bazat mesajul adresat în urma consultărilor cu societatea pe critici la adresa unor miniştri care, potrivit premierului, în loc să muncească pentru cetăţeni, se dau în spectacol cu declaraţii. De asemenea, Vlad Filat a declarat că ruperea dialogului cu opoziţia a fost una din marile greşeli ale AIE.