Ministrul de externe al Turciei vine la Chişinău

Ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Ahmet Davutoglu, va efectua o vizită de lucru la Chişinău, la invitaţia ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă. Aceasta este prima vizită în Moldova a unui şef al diplomaţiei turce în istoria relaţiilor bilaterale dintre ambele state. Ministrul turc vine la Chişinău pe 12-13 mai, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al MAEIE. Programul vizitei şefului diplomaţiei turce la Chişinău va include, pe lângă întâlniri cu omologul moldovean, întrevederi bilaterale cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi cu prim-ministrul Vlad Filat. Pe agenda discuţiilor se vor afla subiecte de interes comun privind dezvoltarea cooperării bilaterale, atât în plan politic, cât şi cel economic, atragerea investiţiilor turceşti în economia naţională, cooperarea regională şi sectorială, procesul de integrare europeană, precum şi problematica transnistreană. În cadrul vizitei ministrului afacerilor externe al Turciei va fi semnat Protocolul interguvernamental de colaborare în domeniul arhivelor. Programul vizitei delegaţiei Republicii Turcia mai prevede vizitarea Unităţii Teritorial Administrative „Gagauz-Yeri”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.