Moldova a implementat cele mai progresive metode de organizare a asistenţei medicale primare, expert CE
R. Moldova a implementat cele mai progresive metode de organizare a asistenţei medicale primare şi a depus efort pentru modernizarea clinicilor de asistenţă medicală primară, este părerea reprezentantului misiunii Comisiei Europene (CO), aflat în R. Moldova în perioada 14 – 25 septembrie pentru a evalua progresul programului de suport bugetar „Asistenţa reformei sectorului de ocrotire a sănătăţii în Moldova", transmite Info-Prim Neo.
Programul, a fost lansat cu suportul Comisiei Europene şi este menit să asiste Guvernul R.Moldova în finanţarea reformei în domeniul sănătăţii.
Programul vizează implementarea Politicii naţionale de sănătate şi a acţiunilor prevăzute în Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, care are ca scop ameliorarea continuă a sănătăţii populaţiei, extinderea accesului la servicii medicale, creşterea eficienţei şi calitaţii serviciilor de sănătate şi prevede masuri de îmbunătăţire a managementului finanţelor publice în sectorul sănătăţii.
Bugetul Programului este de 46,6 mln Euro.
Grantul va fi debursat în 3 tranşe. Prima tranşă a fost debursată în trimestrul I al anului 2009, celelalte 2 tranşe vor fi debursate în I trimestru al anilor 2010 si 2011 cu condiţia îndeplinirii criteriilor de performanţă, prevăzute în matricea Politicii a Acordului de finanţare. În conformitate cu acordul de finanţare al Programului de susţinere bugetară „Asistenţa reformei sectorului de ocrotire a sănătăţii în Moldova" debursarea tranşei a II-a este condiţionată de realizarea acţiunilor pentru anul 2008 si 2009.
