Moldovenii fac business cu usturoi sălbatic în Federaţia Rusă
Vameşii ruşi au depistat, marţi, în trenul cu destinaţia Chişinău-Moscova, peste 800 de kilograme de leurdă (usturoi sălbatic) în bagajele a mai mulţi călători, dar şi la însoţitorii de vagoane, toţi cetăţeni ai Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al administraţiei vamale din Briansk.
Potrivit legislaţiei ruseşti, în momentul trecerii frontierei leurda trebuia să aibă certificate fitosanitare emise de către organele abilitate. Documentele respective lipseau, iar patru persoane au fost trase la răspundere în conformitate cu Codul Contravenţional al Federaţiei Ruse. Marfa a fost returnată în Republica Moldova.
În comunicat se mai arată că astfel de încălcări sunt frecvente pe rutele feroviare care trec prin Briansk. Pasagerii încearcă să transporte marfă cu destinaţie comercială ca şi produse de utilizare personală, fără a avea documente care să certifice calitatea acesteia.
