NATO reiterează susţinerea pentru Republica Moldova

Alianţa Nord-Atlantică reiterează susţinerea pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Asigurarea a fost făcută de către secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, care a avut luni, 16 martie, o întrevedere cu premierul Chiril Gaburici care se află într-o vizită la Bruxelles, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de Guvern.

„Statele NATO au susţinut întotdeauna Republica Moldova în problematica Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa, solicitând retragerea forţelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”, a specificat Jens Stoltenberg.

Oficialul a apreciat înalt contribuţia Republicii Moldova la operaţiunea derulată de NATO cu mandat ONU în Kosovo, în cadrul căreia militarii moldoveni au posibilitatea să-şi sporească abilităţile profesionale şi capacităţile de interoperabilitate pentru menţinerea păcii. De asemenea, secretarul general NATO a acceptat invitaţia premierului de a vizita Republica Moldova.

Chiril Gaburici a reiterat interesul ţării noastre în deschiderea unui Oficiu al NATO la Chişinău, care ar facilita dialogul politic şi cooperarea dintre Republica Moldova şi Alianţa Nord-Atlantica. La fel, premierul a pledat pentru cooperarea cu statele membre şi partenere NATO în domeniul apărării cibernetice, gestionării situaţiilor excepţionale, inclusiv pe linia Programului Ştiinţa pentru Pace şi Securitate, precum şi necesitatea finalizării Proiectului privind evacuarea şi distrugerea pesticidelor cu termen expirat de pe teritoriul Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.