O dezbatere publică va avea loc la tema: „Celebrarea limbii – între fetiș și relativizare”

Cetățenii sunt invitați la o dezbatere publică privind corectitudinea limbii vorbite cu genericul: „Celebrarea limbii – între fetiș și relativizare”. Evenimentul va avea loc joi, 31 august, de Ziua Limbii Române, începând cu ora 11.00, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare și Sfânt”.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, citat de IPN, la discuție vor participa: Mircea V. Ciobanu, Iraida Condrea, Dumitru Crudu, Constantin Șchiopu și Tamara Cărăuș.

Vorbitorii urmează să răspundă la întrebările: De ce sărbătorim limba o dată pe an, iar în restul timpului o vorbim ca de obicei; De este celebrarea limbii prin poezii, ode, melodii o fetișizare a limbii pentru a deghiza caracterul normativ, pe alocuri opresiv, al limbii corecte; Cum putem evita fetișizarea limbii fără a cădea în relativism şi dacă poate fi vorbirea din mediul rural sau cel urban un pretins limbaj autentic?

Aceste și alte întrebări urmează a fi adresate în cadrul discuției despre vorbirea corectă și celebrarea limbii române în Republica  Moldova, pornind de la cartea „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș.

„Dacă nu admitem că limba e un sistem de reguli și convenții pe care trebuie să le cunoaștem și să le respectăm, vom face din limbă un fetiș. Ne vom închina, îi vom cânta ode și poezii, o vom celebra în zile anumite, iar în restul timpului vom vorbi ca întotdeauna, unii cu evlavie, alții corect, alții cum le iese. Serbarea limbii e ca o celebrare a zeului limbii ca să se îndure de noi, să ne ierte greșelile comise timp de un an, și apoi să putem greși din nou”, susține autorul cărții în prefața acesteia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.