Oamenii legii sunt optimişti cât priveşte descoperirea celor mai răsunătoare crime
Oamenii legii sunt optimişti în ceea ce priveşte descoperirea crimelor de rezonanţă care au avut loc în Republica Moldova în ultima perioadă, dar care rămân nedescoperite deocamdată. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a prezentat miercuri, 13 iunie, date privind evoluţia celor mai răsunătoare crime, transmite Info-Prim Neo.
Şeful-adjunct al Direcţiei combaterea crimei organizate, Alexandru Pânzari, a declarat că omorul consilierul local din Ceadîr-Lunga Serghei Ganev, care a fost găsit mort la 8 mai curent într-o pădure, va fi elucidat în scurt timp. Oamenii legii consideră că în curând va fi reţinut principalul suspect, Alexandru Ghenov, directorul filialei băncii unde îşi păstra consilierul banii.
Alexandru Pânzari a menţionat că un grup specializat se află acum peste hotare pentru a-l reţine pe Ghenov, care, folosindu-se de funcţia sa, este suspectat că a sustras toţi banii în numerar din contul consilierului, în sumă de peste 4 milioane de lei, şi, împreună cu soţia şi doi copii, au trecut graniţa Ucrainei şi a Federaţiei Rusă, deplasându-se cu automobilul său de model „Lexus”.
În privinţa omorului de la Ialoveni, unde la o staţie PECO a fost împuşcat un bărbat, iar altul a fost rănit, Alexandru Pânzari a declarat că suspectul a fost identificat şi este dat în urmărire. „Organele de drept dispun de informaţii unde se află suspectul şi sunt desfăşurate acţiuni active. În viitorul apropiat persoana va fi reţinută”, a declarat Pânzari.
În cazul asasinării preşedintelui Federaţiei de Tenis, Igor Ţurcanu, au fost identificaţi doi martori care susţin că maşina capcană, care a explodat, a fost importată pe teritoriul Republicii Moldova de către fostul poliţist Ion Stratulat, ucis mai târziu pe o terasă din centul capitalei. Întru confirmarea acestor depoziţii se efectuează măsuri de urmărire penală şi măsuri operative de investigaţie. Alexandru Pânzari a declarat că şi în asasinatul omului de afaceri Igor Basarab tot ar fi vorba de implicarea lui Stratulat. „După cum cunoaşteţi, Basarab, încă fiind în viaţă, a declarat că Stratulat poate să-i organizeze omorul la comandă”, a notat Pânzari.
Poliţiştii susţin că au suficiente probe pe toate aceste dosare şi că deznodământul nu se va lăsa mult aşteptat.
