Operatorii serviciului 901 vor prelua apelurile de urgenţă din încă cinci raioane

Operatorii Centrului automatizat de dirijare operativă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, din Chişinău, vor prelua apelurile de urgenţă din încă 5 raioane din centrul ţării: Ialoveni, Străşeni, Anenii Noi, Criuleni şi Dubăsari, la numărul scurt 901.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, operatorii din cadrul centrului vor colecta informaţia despre caracterul situaţiei excepţionale, locul, şi vor lua decizii referitor la tehnica şi efectivul necesar pentru intervenţie.

Proiectul este lansat după ce în ultimele luni ale anului 2013 au fost create Serviciul regional de dispecerat Nord, cu sediul în Bălţi, care recepţionează apelurile de urgenţă din raioanele Sângerei, Râşcani, Făleşti şi Glodeni, dar şi Serviciul regional de dispecerat UTA Găgăuzia, care înregistrează apeluri din Vulcăneşti, Ceadîr-Lunga şi Comrat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.