Parlamentul a susţinut transferul a 6 judecători de la CSJ la Curtea de Apel

Şase judecători de la Curtea Supremă de Justiţie – Ion Muruianu, Nina Cernat, Sergiu Furdui, Eugenia Fistican, Iulia Cimpoi şi Svetlana Caitaz – vor lucra la Curtea de Apel Chişinău. O decizie în acest sens a fost luată miercuri, 26 decembrie,în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului, transmite Info-Prim Neo. După decizia de a reduce de la 40 la 33 numărul judecătorilor la Curtea Supremă de Justiţiei, 7 judecători – 6 sus-numiţi şi Valentin Barbă – au fost puşi în situaţia să aleagă dacă îşi prezintă demisia sau dacă aleg să fie transferaţi la o instanţă inferioară. Valentin Barbă şi-a dat demisia onorabilă. Nina Cernat şi Ion Muruianu au atacat decizia Consiliului Superior al Magistraturii la Curtea Supremă de Justiţie, dar le+a fost respinsă cererea. După examinarea candidaturilor de către Parlament, urmează ca preşedintele ţării, Nicolae Timofti să emită un decret în acest sens.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.