Partidul Liberal Reformator îşi convoacă duminică, 15 decembrie, congresul de constituire, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”. La congres vor participa 1600 de delegaţi din organizaţiile teritoriale ale formaţiunii din toate raioanele ţării. De asemenea, sunt aşteptaţi invitaţi din Moldova şi alte 6 ţări, dar şi din partea Internaţionalei Liberale şi a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni, transmite IPN.
În cadrul congresului va fi adoptată decizia de constituire a Partidului Liberal Reformator, vor fi alese organele de conducere şi vor fi adoptate statutul, programul şi simbolistica partidului.
„Obiectivul major al Consiliului de Reformare a fost realizat. Noul guvern proeuropean a fost ales, anticipatele au fost evitate, fapt care a permis Republicii Moldova să parafeze Acordul de Asociere cu UE la Vilnius. Acum ne propunem să construim un partid care să modernizeze viaţa politică a Republicii Moldova şi să devină un garant al integrării europene a statului nostru”, a declarat parlamentarul Ion Hadârcă, liderul comitetului de constituire a formaţiunii.
Declaraţia de reformare a Partidului Liberal a fost semnată la 12 aprilie anul curent. Solicitările la acea dată vizau eficientizarea proceselor democratice în interiorul partidului, modernizarea clasei politice, în ansamblu, şi schimbarea modalităţii de alegere a liderilor prin vot secret. Ca urmare a acestei declaraţii, semnatarii, printre care şi 7 deputaţi, au fost excluşi din Partidul Liberal. Grupul liberalilor reformatori a negociat şi a semnat cu PLDM şi PDM constituirea Coaliţiei Pro Europene.
