Pavel Ciobanu, ruşinat de lipsa toaletelor
„Dacă am face totul după lege, am putea rămâne cu vreo trei echipe de fotbal”, a declarat preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Pavel Ciobanu, întrebat de jurnalişti ce întreprinde FMF pentru a civiliza condiţiile în care se desfăşoară meciurile. Pavel Ciobanu a ţinut o conferinţă de presă după reuniunea comitetului executiv al FMF, care a avut loc luni, 25 mai, cu ocazia încheierii sezonului fotbalistic 2008-2009, transmite Info-Prim Neo.
„Înţelegeţi, şi nouă ne este greu, şi nouă ne este ruşine de asta”. Pavel Ciobanu s-a arătat la curent cu faptul că la unele stadioane nu există dictori. „Noi cerem, dar aşa e cultura noastră. Nu este la noi aşa fotbal profesional. Până în prezent a fost în Divizia naţională o echipă care nu avea nici toaletă în vestiare. Iată despre ce vorbim noi în secolul 21”, a spus preşedintele FMF.
El a mai spus că nu va asista la amicalul Moldova-Georgia preconizat pentru 5-6 iunie la Tbilisi, deoarece federaţia a avut bani să cumpere bilete doar pentru două echipe şi asistenţii tehnici. FMF analizează propunerea partenerilor belaruşi de a organiza un amical între echipele naţionale pe 10 iunie, la Minsk.
În următoarele 2 săptămâni FMF va decide asupra numărului de echipe care vor juca în următorul sezon în Divizia Naţională. „Sigur eu aş dori să fie 16, dar vom alege între 12 şi 8”, a spus preşedintele.
Următorul sezon va începe pe 5 iulie, iar până atunci FMF va fi ocupată cu licenţierea antrenorilor.
