Pedepse de jos în sus pentru angajaţii Regiei Transport Electric Chişinău

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a solicitat ca persoanele care au avut de suferit în urma celor două accidente rutiere cu implicarea troleibuzelor, la 29 ianuarie şi 2 februarie, să primească despăgubiri. Edilul a mai cerut aplicarea pedepselor de jos în sus angajaţilor responsabili de la Regia Transport Electric Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Dorin Chirtoacă a spus, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că imediat după accidente conducerea RTEC trebuia să anunţe o conferinţă de presă despre măsurile luate. „Aştept până diseară rezultatele pe aceste cazuri şi toate măsurile luate pentru creşterea gradului de securitate. Dacă se repetă astfel de cazuri, problema se va rezolva foarte uşor: ne luăm rămas bun”, a declarat edilul. Şeful Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci, a spus că şoferul troleibuzului care s-a ciocnit cu un autobuz de rută a fost concediat. În al doilea caz şoferiţa troleibuzului s-a ales cu o pedeapsă de 50 de u.c. şi 6 puncte de penalizare. Pe ambele cazuri au fost declanşate anchete interne. Gheorghe Morgoci a precizat că unităţile de transport implicate în cele două accidente rutiere au o perioadă de exploatare de peste 20 de ani. Pentru a reduce riscurile de accidente rutiere, troleibuzele cu termen de uzură ridicat vor fi supuse verificării tehnice la o perioadă mai scurtă de timp. Două persoane s-au ales cu răni uşoare în urma accidentului din 29 ianuarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.