Personalul la frontieră va fi suplimentat la nevoie pe perioada sărbătorilor
Începând cu 20 decembrie şi până pe 20 ianuarie, fluxul de persoane şi mijloace de transport la frontieră vor fi monitorizate 24 din 24 de ore, iar în caz de necesitate personalul de serviciu va fi suplimentat, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Serviciului Grăniceri.
În comunicat se mai spune că a fost pregătită şi tehnica specială portativă de citire a actelor de călătorie, inclusiv şi cea de citire a paşapoartelor biometrice, luând în consideraţie că tot mai mulţi cetăţeni preferă să-şi petreacă sărbătorile de iarnă peste hotare.
În decembrie 2009 la frontiera de stat au fost înregistrate aproximativ 1 milion de traversări, din care circa 700 de mii de traversări la frontiera moldo-ucraineană şi peste 300 de mii la frontiera moldo-română. Cele mai tranzitate puncte de trecere, în perioada vizată, au fost punctul cu specific feroviar „Vălcineţ”, apoi punctele cu specific rutier „Leuşeni” şi „Sculeni” şi punctul de trecere „Chişinău Aeroport”.
