PLDM: Marian Lupu să-şi ţină emoţiile în frâu

Partidul Liberal Democrat face apel către conducerea Partidului Democrat şi, în special, către liderul acestuia, Marian Lupu, să-şi ţină emoţiile în frâu şi să oprească şantajul politic. O declaraţie în acest sens a făcut preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor în Parlament, Valeriu Streleţ, ca reacţie la declaraţia lui Marian Lupu că PDM va iniţia o moţiune de cenzură dacă premierul nu-şi dă demisia, transmite Info-Prim Neo. Valeriu Streleţ a declarat că PLDM face apel la politicieni ca aceştia să păstreze majoritatea pro-europeană din Parlament şi să semneze un nou acord de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană. „Guvernul este pe deplin funcţional. PDM se face a nu înţelege că demisia Guvernului va duce la alegeri anticipate”, a subliniat liberal-democratul. Preşedintele fracţiunii PLDM susţine că intenţia democraţilor de a susţine o moţiune de cenzură este un nou şantaj politic. Valeriu Streleţ nu exclude şi faptul că PDM ar avea o înţelegere cu altă formaţiune politică şi, după ce va demite Guvernul condus de liberal-democratul Vlad Filat, ar putea face o nouă alianţă. Politicianul a evitat să spună dacă e de părere că şi foştii colegi din AIE, din Partidul Liberal, vor susţine o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvern. A remarcat doar că această procedură este una deschisă şi se va vedea cine şi ce doreşte. De asemenea, Valeriu Streleţ e de părere că cei care doresc să demită Guvernul au calculat deja voturile necesare şi sunt convinşi că le au. Luni dimineaţă, 25 februarie, deputatul neafiliat Mihai Godea a anunţat că iniţiază moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Filat. În după-amiaza aceleiaşi zile liderul PDM, Marian Lupu, i-a cerut premierului Vlad Filat să demisioneze în scurt timp, în caz contrar democraţii vor iniţia o moţiune de cenzură proprie, fie vor susţine una deja iniţiată. Pentru a înainta moţiune de cenzură este nevoie ca proiectul să fie semnat de 26 de deputaţi. PDM are 15 deputaţi în Parlament, PL – 12.
  • valeriu strelet despre declaratiile lui marian lupu.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.