PLDM şi PCRM nu participă la şedinţa extraordinară a Parlamentului
Fracţiunea Partidului Liberal Democrat şi cea a Partidului Comuniştilor au refuzat să participe la şedinţa extraordinară a Parlamentului de marţi, 22 ianuarie. Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a anunţat că această şedinţă a fost convocată cu abateri de la legislaţie. Deputatul comunist Eduard Muşuc a spus că PCRM nu participă la şedinţă deoarece nu este inclusă pe ordinea de zi cererea fracţiunii de a-l demite pe prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, transmite Info-Prim Neo.
„După şedinţa fracţiunii (PLDM) din această dimineaţă am luat mai multe decizii. Verbal am fost informaţi despre această şedinţă a Parlamentului, până acum nu am primit un document oficial, nu am primit ordinea de zi. PLDM scoate în evidenţă că, potrivit Regulamentului Parlamentului, cererea a 1/3 din deputaţi de convocare a unei sesiuni extraordinare se adresează Biroului Permanent, dar nu preşedintelui Parlamentului”, a comunicat Valeriu Streleţ în cadrul unui briefing de presă înainte de şedinţa în plen.
Liderul fracţiunii PLDM a mai spus că Biroul Permanent decide data când este convocată o sesiune extraordinară şi cât durează aceasta. De asemenea, spune Valeriu Streleţ, Regulamentul Parlamentului prevede că şedinţa extraordinară este convocată în 3 zile, iar în viziunea PLDM în 3 zile înseamnă în ziua a treia. „Având în vedere că aceste norme nu au fost respectate şi termenul de convocare la fel, fracţiunea PLDM a fost determinată să decidă că nu poate participa la o şedinţă convocată cu abateri”, a spus Valeriu Streleţ.
Deja în şedinţa Parlamentului, deputatul Eduard Muşuc a spus că fracţiunea PCRM părăseşte sala pe motiv că pe ordinea de zi nu este revocarea din funcţie a lui Vlad Plahotniuc, propusă de comunişti. „Şedinţa a fost convocată în mod abuziv şi grosolan, nu vom participa la o şedinţă ilegală”, a spus Eduard Muşuc, după care toţi deputaţii comunişti au părăsit sala.
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a replicat că face totul conform legislaţiei şi că e nevoie de un demers al preşedintelui Parlamentului pentru demiterea prim-vicepreşedintelui legislativului. Marian Lupu a adăugat că această situaţie este un subiect bine regizat la nivelul unor fracţiuni parlamentare.
Şedinţa din 22 ianuarie a fost convocată de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, la cererea a 34 deputaţi comunişti. Fracţiunea PCRM a propus pe ordinea de zi demiterea preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, şi a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc.
