Poliţia a reţinut unul dintre cei doi puşcăriaşi evadaţi

Unul dintre cei doi deţinuţi evadaţi pe 29 martie din automobilul de escortă al poliţiei a fost reţinut, transmite Info-Prim Neo. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a fost reţinut pe 31 martie, în jurul orei 18.00. Acesta a fost încătuşat pe malul Nistrului din Criuleni. Poliţia deţinea informaţii precum că el urma să traverseze Nistrul pentru a se ascunde în regiunea transnistreană. Colaboratorii MAI continuă acţiunile speciale pentru a-l reţine pe cel de al doilea inculpat. La data de 29 martie doi deţinuţi au evadat din automobilul de escortă al Comisariatului de poliţie din sectorul Ciocana al capitalei, în timp ce erau escortaţi la Curtea de Apel din sectorul Botanica. Aceştia au stricat lacătului de la gratii în momentul în care maşina era blocată într-un ambuteiaj format în regiunea Spitalului Oncologic din capitală. În privinţa colaboratorilor de poliţie care au escortat inculpaţii au fost iniţiate anchete de serviciu pentru a elucida circumstanţele acestui caz. Cel mai probabil, poliţiştii se vor alege cu sancţiune disciplinară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.