Premierul propune demiterea procurorului general, directorului SIS şi preşedintelui CNPF
Prim-ministrul Vlad Filat propune Parlamentului demiterea directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Gheorghe Mihai, a procurorului general, Valeriu Zubco, şi a preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Demersul a fost făcut în cadrul prezentării în plenul Parlamentului a raportului Guvernului pe marginea atacurilor raider asupra sectorului bancar, transmite Info-Prim Neo.
„Ştiu că aceste propuneri vor provoca emoţii persoanelor care au crezut că aceste instituţii sunt instrumentele lor. Sper colegii din AIE să nu facă greşeala să pună numele persoanei mai presus decât păstrarea alianţei”, a declarat Vlad Filat.
Prim-ministrul a solicitat să fie creată o comisie care să stabilească modul în care vor fi numiţi noii conducători ai acestor instituţii, care să fie în afara influenţelor politice, astfel ca aceste instituţii să fie depolitizate definitiv. Vlad Filat a spus că vor urma şi remanieri în Guvern, indiferent din ce partid vor face parte persoanele.
Liderul PLDM a spus, de asemenea, că regretă că a semnat Acordul AIE 2 cu unele condiţii. „Nu păstrarea cu orice preţ a alianţei este scopul, ci îndeplinirea angajamentelor. Oamenii nu ne vor ierta dacă vom folosi alianţa pentru a acoperi fărădelegile şi incompetenţa. Am greşit când la formarea AIE 2 am condiţionat ca instituţiile să fie a unui singur partid. Atunci mai multă lume spunea că trebuie să cedez pentru a se forma AIE 2. Regret că am acceptat”, a spus Vlad Filat.
În cadrul raportului său, premierul a menţionat că nu toate instituţiile vizate de atacul raider au acţionat la timp. „Un rol important în stoparea acestor atacuri ar fi trebuit să-l aibă Comisia Naţională a Pieţei Financiare. CNPF urma să întreprindă toţi paşii necesari pentru a stopa transmiterea mai departe a acţiunilor. CNPF a pus sechestru cu o întârziere de 5 zile. Dacă CNPF ar fi acţionat prompt, se reuşea recuperarea acţiunilor din primul atac”, a spus Vlad Filat.
O altă instituţie care ar fi trebuit să aibă un rol decisiv este, potrivit premierului, Serviciul de Informaţii şi Securitate. „Este inacceptabil ca SIS să nu fi ştiu nimic de acest caz, înainte ca Guvernul să fie anunţat. Până ca acest caz să ajungă la noi, au fost mai multe acţiuni care s-au derulat pe teritoriul nostru, este incompetenţă dacă SIS nu a ştiu”, a spus Vlad Filat.
Referitor la Procuratura Generală, Vlad Filat a spus că principala problemă este lipsa de iniţiativă, dar şi reacţiile straniu de lente. „Constat că au trecut două luni şi jumătate de la apariţia acestui caz, se cunosc nume, persoane, dar care nu au fost audiate măcar de procurori. Ceea am spus este suficient să se înţeleagă modul deficitar în care a acţionat Procuratura. Am o senzaţie că erau în aşteptarea primirii unor indicaţii, ce să facă, cum să facă. În acest sens, pentru cine lucrează acum Procuratura? Este o întrebare la care trebuie să dăm răspuns”, a declarat Vlad Filat.
Despre Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice premierul a spus că şi-a făcut datoria.
Atacurile raider asupra a patru bănci au avut loc la începutul lunii august.
