Premierul solicită un plan ambiţios, dar realist de construcţie a gazoductului Ungheni-Iaşi

Premierul Vlad Filat a solicitat Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Ministerului Economiei să creeze un grup comun interministerial de lucru, responsabil de monitorizarea implementării proiectului gazoductului Ungheni-Iaşi, în cooperare cu partenerii din România, transmite Info-Prim Neo. Prim-ministrul a spus că una din acţiunile prioritare trebuie să fie stabilirea în consens cu parte română a unui calendar ambiţios, dar realist de executare a lucrărilor necesare pentru ca gazoductul să devină operaţional în cel mai scurt timp. De asemenea, urmează să fie clarificate toate aspectele ce ţin de asigurarea finanţării construcţiei acestui obiect, inclusiv prin alocarea mijloacelor financiare prin Programul comun România-Ucraina – Republica Moldova . Vlad Filat a precizat că tronsonul de gazoduct de pe teritoriul Republicii Moldova va fi proprietatea ţării şi Guvernul urmează să monitorizeze toate acţiunile ce ţin de punerea lui în funcţiune. Tot astăzi, 6 iunie, Guvernul a aprobat instituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilităţii publice de interes naţional a lucrărilor de construcţie a gazoductului magistral de presiune înaltă Ungheni-Iaşi. Preşedinte al Comisiei a fost numit Octavian Calmâc, viceministru al economiei, iar printre membrii acesteia se regăsesc viceministrul finanţelor,Victor Barbăneagră, Anatolie Ghilaş, director general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, Iurie Toma, preşedintele raionului Ungheni şi alţi factori responsabili. Totodată, remierul a solicitat vicepremierului Valeriu Lazăr, ministru al economiei, să urgenteze elaborarea Planului de lucru privind construcţia liniei electrice de interconexiune de 400 kilovolţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.