Preşedinte nou la Curtea de Apel Chişinău
Fostul deputat al Alianţei „Moldova Noastră”, Ion Pleşca, a fost numit preşedinte al Curţii de Apel Chişinău. Decizia a fost luată în şedinţa de marţi, 26 iulie, a Consiliului Superior al Magistraturii, transmite Info-Prim Neo.
Solicitat de jurnalişti, Ion Pleşca a declarat că va face tot posibilul pentru a aduce schimbări în justiţia din Republica Moldova. „Am am să depun toate eforturile pentru ca să putem ridica imaginea justiţiei în societate. Împreună cu colegii de la Curtea de Apel, vom face tot posibilul ca atunci când cetăţenii se vor adresa în instanţa de judecată să vină cu un singur gând că li se va face dreptate”, a declarat Ion Pleşca.
La concursul pentru suplinirea funcţiei de preşedinte al Curţii de Apel Chişinău s-au înscris opt candidaţi, din care patru s-au prezentat la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturi. Printre candidaţi a fost şi Anatolie Doga, care a deţinut până în prezent această funcţie.
Ion Pleşca a activat anterior ca judecător la Judecătoria sectorului Botanica, după care a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. În timpul mandatului se deputat pe listele AMN a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului.
Consiliul Superior al Magistraturii a examinat, în aceeaşi şedinţă, cererile candidaţilor la funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Cahul şi preşedinte al Curţii de Apel Bender. La Cahul preşedinte a fost desemnat judecătorul Ghenadie Eni, iar la Bender singura cerere a fost depusă de Mihail Antonov, care deja a exercitat două mandate şi nu mai poate candida.
