Primul deces de A H1N1 în Moldova

Femeia din Ungheni a murit din cauza gripei A H1N1 şi nu din cauza virusului gripal de sezon de tip A, aşa cum se credea anterior. Informaţia a fost confirmată de serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii, transmite Info-Prim Neo. Femeia, de 57 de ani, a fost internată la Spitalul raional Ungheni, pe 12 ianuarie, cu diagnosticul pneumonie şi a murit la câteva zile. Luni, ministrul sănătăţii, Andrei Usatîi, a declarat presei că, la fel ca şi în cazul unei alte paciente bolnave de gripă sezonieră, din Chişinău, moartea a survenit pe fundalul maladiilor cronice de care sufereau cele două femei şi care s-au agravat din cauza viruşilor gripali. În cazul unui alt pacient din Chişinău, suspectat că ar putea avea A H1N1, testele de laborator au confirmat prezenţa virusului gripal de sezon de tip B. Bărbatul, internat cu febră cu debut brusc, astenie şi tuse, este sub supravegherea medicilor. În perioada 3-9 ianuarie au fost înregistrate 2883 de cazuri de infecţii respiratorii acute şi 472 de cazuri de pneumonii. Indicii sunt de două ori ai mici ca în aceeaşi perioadă a anului 2010. Gripa porcină a făcut prima victimă în republica Moldova. Specialiştii au confirmat că femeia care a decedat ieri la Ungheni era infestata cu virusul AH1N1. Un alt suspect este sub supravegherea medicilor, în Chişinău . Deocamdată, în acest caz, se fac teste de confirmare. La primele simptome de febră, astenie şi tuse, pacientul s-a adresat la medicul de familie şi a fost diagnosticat cu „Infecţie respiratorie virala". Ca şi în celelalte două cazuri de deces, bolnavul nu a fost vaccinat în cadrul campaniei de vaccinare contra gripei desfăşurata în anul 2010. În acest moment starea pacientului este satisfăcătoare, fapt ce permite continuarea tratamentului în condiţii de ambulatoriu, sub supravegherea medicului de familie. Supravegherea epidemiologică a situaţiei prin infecţii respiratorii virale acute şi gripă din ţară rămâne sub monitorizarea continuă a Ministerului Sănătăţii, inclusiv şi procesul investigărilor de laborator. Conform datelor din sistemul operativ de supraveghere, la nivel naţional în săptămâna 3-9 ianuarie au fost înregistrate 2883 cazuri de infecţii respiratorii acute şi 472 cazuri de pneumonii. Aceşti indicii sunt de două ori mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.