Problema transnistreană s-a copt: este timpul ca Parlamentul să convoace Guvernul, deputat

Deputatul nefiliat, Mihai Godea, a propus să fie organizată o şedinţă închisă a legislativului pentru examinarea situaţiei create în jurul problemei transnistrene, transmite Info-Prim Neo. „Sunt mai multe probleme legate de conflictul transnistrean. Propun să avem o şedinţă închisă pentru a discuta situaţia privind aşa-zisele alegeri prezidenţiale şi acţiunile din zonă”, a declarat Mihai Godea în şedinţa de joi a Parlamentului. Potrivit deputatului, problema s-a copt şi este timpul ca Parlamentul să convoace Guvernul şi alţi factori de decizie pentru dialog. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a menţionat că propunerea va fi examinată la Biroul Permanent al legislativului şi urmează să fie anunţat Guvernul pentru a fi prezent la şedinţa Parlamentului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.