Proiectul de modificare a Constituţiei va fi consultat cu societatea civilă
Proiectul de modificare a Constituţiei prin referendum va fi consultat cu societatea civilă, a declarat liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Democrat, Dumitru Diacov, contactat de Info-Prim Neo.
„Dacă acest proiect va primi avizul Curţii Constituţionale, atunci Parlamentul este în drept să facă următorii paşi. Noi vrem să rezolvăm problema cu care se confruntă Moldova de trei ani, să ieşim din această criză şi să alegem preşedintele, oferind ţării o şansă de stabilitate politică”, a menţionat deputatul.
Partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană au delegat câte doi reprezentanţi în
grupul de experţi pentru elaborarea proiectului. Grupul urmează să se întrunească la sfârşitul acestei săptămâni sau săptămâna viitoare.
Până acum doar reprezentanţii PL au făcut publică viziunea lor de modificare a articolului constituţional privind alegerea şefului statului. Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte, din care fac parte peste 60 de organizaţii ale societăţii civile, spune că indiferent de rezultatele referendumului, acesta poate avea valoare juridică exclusiv pentru o nouă componenţă a Parlamentului.
