Republica Moldova a făcut un progres considerabil în sporirea transparenţei şi eficienţei justiţiei, manager de proiect al CoE

Cei aproape 4 ani de implementare a Programului comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în Republica Moldova, au rezultat cu noi reforme în sistemul judecătoresc. Republica Moldova a făcut un progres considerabil în atingerea obiectivelor Programului, asigurând accesul la justiţie în conformitate cu recomandările Consiliului Europei şi rigorile statului de drept. De această părere este Clemantina Barbaro, manager de proiect în cadrul Consiliului Europei, transmite Info-Prim Neo. La o şedinţă de lucru a Programului, Clemantina Barbaro a menţionat că, la fel ca şi alte state europene, Moldova mai are de muncit, în special în ceea ce priveşte atingerea standardelor europene de asistenţă juridică. Prin intermediul Programului Comun au fost organizate acţiuni ce ţin de consolidarea instituţională a Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, reforma procuraturii, avocaturii. Totodată, a fost lansat Institutul Naţional al Justiţiei, proiectul contribuind şi prin crearea unei baze de date în care este publicată jurisprudenţa instanţelor de toate nivelurile. Reformele din sistemul judecătoresc însă necesită, mai întâi de toate, schimbarea de mentalitate, a menţionat Rodica Secrieru, reprezentant al Ministerului Justiţiei. Până în 2012, Republica Moldova va avea noi proiecte planificate în ceea ce priveşte sprijinul bugetar către sistemul judecătoresc. Programul comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în Republica Moldova a fost implementat în perioada octombrie 2006 – iunie 2010 şi a avut un buget de 3,3 milioane de euro. Proiectul a fost finanţat în proporţie de 90% de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Consiliul Europei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.