Sancţiunile pentru braconaj vor fi înăsprite

Premierul Vlad Filat a cerut Ministerului Mediului să pregătească modificări la legislaţia în vigoare, astfel ca aceasta să permită combaterea braconajului. Primul ministru a spus că ceea ce a văzut personal, sâmbătă, pe râul Nistru este inadmisibil şi poate avea consecinţe grave pentru ecosistemul acestor fluvii, transmite Info-Prim Neo. Prim-ministrul a cerut instituţiilor să coordoneze între ele, nu să concureze. Sunt necesare acţiuni comune pentru depistarea braconierilor. În opinia sa, ar fi bine să fie organizată patronarea râului Nistru, în comun cu autorităţile din stânga Nistrului. Până la înăsprirea legislaţiei, Vlad Filat a cerut să se interzică prinderea peştelui cu plasele. De asemenea, în contextul păstrării patrimoniului naţional, premierul a solicitat să fie făcută o evaluare a fondului forestier, a suprafeţelor de păduri date în arendă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.