Şapte persoane au fost rănite în accidente rutiere
Un bărbat a ajuns la spital aseară, 25 martie, cu multiple leziuni corporale după ce maşina pe care o conducea a fost lovită frontal de un alt automobil, pe un drum deloc aglomerat.
Specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Tudor Căpăţână, a comunicat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.00 pe traseul Dănceni – Suruceni, raionul Ialoveni. Unul dintre şoferi, în vârstă de 36 de ani, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din capitală.
Doi şoferi din Cahul au suferit traumatisme grave după ce automobilele pe care le conduceau s-au lovit frontal în centrul oraşului.
O tânără de 29 de ani şi-a fracturat oasele la mâna stângă după ce a căzut într-un microbuz de rută din capitală.
La parcarea unui centru comercial de pe viaduct s-au lovit un Ford Escort şi un Opel Astra. O femeie de 49 de ani, pasageră în unul din automobile, a suferit comoţie cerebrală în urma impactului.
La intersecţia bd. Mircea cel Bătrân cu str. Ion Dumeniuc, a fost lovit de un automobil Toyota Carina un tânăr de 28 de ani, care s-a ales cu excoriaţii ale părţii drepte a capului şi a feţei.
la 25 martie, pe traseele din Republicii Moldova au fost înregistrate 6 accidente de circulaţie cu 7 persoane traumatizate şi 23 de accidente fără victime. Agenţii de circulaţie au documentat 527 de cazuri de încălcare a regulilor circulaţiei rutiere. Tudor Căpăţână spune că agenţii de circulaţie au dreptul să ridice numerele de înmatriculare ale autovehiculelor care au geamurile din faţă umbrite, chiar în lipsa conducătorilor auto, iar deplasarea fără numere de înmatriculare este, la fel, sancţionată.
