Senatori americani: SUA sprijină eforturile de modernizare a Republicii Moldova

Senatorii americani  John McCain şi Ron Johnson şi-au declarat sprijinul pentru democraţia, suveranitatea, integritatea teritorială, precum şi pentru diversitatea instituţiilor mass-media din Republica Moldova. Oficialii au avut o întrevedere cu liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, care efectuează o vizită în SUA,

Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, subiectele discutate au vizat parcursul european al Republicii Moldova şi situaţia din regiune. Senatorii SUA şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu evenimentele din Ucraina şi impactul pe care acestea l-ar putea avea asupra regiunii.

La fel, interlocutorii au abordat tema viitoarelor alegeri parlamentare din Republica Moldova. Senatorii au apreciat faptul că liderul PLDM vizitează Washington-ul într-o perioadă importantă, când în SUA au loc dezbateri în susţinerea regiunii în care se află şi Moldova.

În perioada vizitei liderului liberal-democrat, în SUA s-a aflat şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko. Acesta a declarat în faţa senatorilor americani că Ucraina are nevoie de arme americane letale şi neletale, nu pentru război, ci pentru a descuraja agresorul. De asemenea, preşedintele statului vecin a adăugat că Ucraina are nevoie de sprijinul SUA nu pentru politicienii ei, ci pentru tinerii şi tinerele care luptă cu arma în mână pentru libertate, democraţie şi pentru Europa.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.