Silvio Berlusconi: Vom fi şi în continuare susţinători ai Republicii Moldova

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a îndemnat Guvernul de la Chişinău să continue parcursul început în acest an pe calea integrării europene. „Vom fi şi în continuare susţinători ai Republicii Moldova în ceea ce ţine de integrarea europeană a Moldovei. De asemenea, ne vom implica activ în identificarea unei soluţii pentru conflictul transnistrean”, a spus Silvio Berlusconi la o întrevedere cu premierul moldovean, Vlad Filat, la Roma, transmite Info-Prim Neo. Într-un comunicat difuzat de serviciul de presă al Guvernului de la Chişinău se menţionează că premierul italian s-a referit şi la scrutinul electoral ce urmează în Moldova, precizînd că reformele demarate în acest an de guvernare necesită să fie continuate. Cei doi premieri au discutat şi despre înţelegerea la care a ajuns prim-ministrul moldovean cu ministrul de externe al Italiei, Franco Frattini privind desfăşurarea unui Forum al oamenilor de afaceri moldo-italian, dar şi privind crearea unui Consiliu de afaceri ce ar avea drept scop stabilirea unei comunicări eficiente între mediile de business din cele două state. O importanţă s-a atras şi necesităţii semnării acordurilor dintre Moldova şi Italia privind protecţia socială a cetăţenilor, a migranţilor şi copiilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.